Home » Maratoanele Descopera » Mari întrebări » Cât cântărește un nor?

Cât cântărește un nor?

Cât cântărește un nor?
Sursa foto: Pixabay
Publicat: 14.01.2023

Greutatea unui nor a fost un subiect pe care cercetătorii în domeniul atmosferei l-au abordat cu interes ridicat, iar după ce au cântărit unul aceștia au fost luați prin surprindere. Norii arată luminoși și pufoși, însă nu vă lăsați păcăliți! Norii sunt, de fapt, mult mai grei decât ar părea.

Norii sunt compuși, în principal, din aer și milioane de picături mici de apă, care se formează atunci când apa se condensează în jurul unei particule „sămânță”. Particulele de tipul „sămânță” pot fi orice, de la acid azotic la vapori degajați de copaci, dar, în general, acestea sunt foarte mici.

Există câteva moduri prin care putem măsura cât cântărește un nor. Prima este să cântărești vaporii de apă care îl alcătuiesc, iar pentru a face asta „trebuie să ai câteva cunoștințe despre dimensiunile norului”, spune Armin Sooroshian, hidrolog la Universitatea din Arizona, SUA. De asemenea, trebuie să știi cât de dense sunt picăturile.

Cum afli cât cântărește un nor?

Cu mulți ani în urmă, Margaret LeMone, cercetător în domeniul atmosferei la Centrul Național de Cercetare Atmosferică din Boulder, Colorado, SUA, s-a întrebat despre greutatea apei dintr-un nor Cumulus (n.red. nori separați sub formă de grămezi având un contur bine delimitat).

Mai întâi, LeMone a măsurat dimensiunea umbrei unui nor și i-a estimat greutatea, presupunând o formă aproximativ cubică. Norii nu au în mod normal formă cubică, dar norii Cumulus sunt, frecvent, la fel de înalți, pe cât de largi sunt, astfel că această presupunere a contribuit la simplificarea calculării volumului, potrivit Live Science.

Care este greutatea medie a unui nor?

Pe baza unor cercetări anterioare, Margaret LeMone a estimat densitatea picăturilor de apă la aproximativ unul/două grame pe metru cub. „Am ajuns la aproximativ 550 de tone de apă”, a spus LeMone.

Aceasta este greutatea aproximativă a 100 de elefanți suspendați deasupra capului unei persoane. „Este cu adevărat impresionant”, a spus Sooroshian.

Desigur, tipurile diferite de nori au greutăți diferite. Spre exemplu, „norii Cirrus (n.red. un gen de nori de altitudine mare, separați) sunt mult mai ușori, pentru că au mai puțină apă pe unitate de volum”, a spus LeMone. Iar norii Cumulonimbus (cei întunecate, pe care îi putem observa chiar înainte de o furtună) tind să fie mult mai grei.

Totuși, „volumul întreg al unui nor nu constă doar în picături; luăm în considerare și aerul, de asemenea”, a spus Sooroshian.

Norii pot cădea într-un singur caz: sub formă de ploaie

Dar dacă norii sunt atât de grei, de ce nu cad, pur și simplu? Datorită faptului că picăturile sunt atât de mici încât nu cad foarte repede, potrivit lui LeMone. Picătura medie de apă dintr-un nor este de aproximativ un milion de ori mai mică decât o picătură de ploaie – aproximativ raportul de mărime dintre Pământ și Soare. Curenții de vânt de mare altitudine suflă aceste picături minuscule, menținându-le în aer mult mai mult timp decât dacă ar fi fost statice.

De asemenea, convecția termică ajută la menținerea picăturilor în aer.

„Un nor este, de fapt, mai dens decât aerul cu care intră în contact”, a spus Sorooshian. Pe măsură ce aerul cald și apa caldă se ridică, devine mai plutitor decât aerul rece (și apa rece) de sub el, ca un strat de spumă de deasupra unui latte.

Desigur, se poate spune că norii pot „cădea” sub formă de ploaie. Atunci când picăturile de nori se răcesc, acestea se condensează unele în altele și cresc, devenind, în cele din urmă, atât de grele încât se prăbușesc pe Pământ.

O greutate perfect distribuită

Deși o picătură de ploaie este mult mai mare decât o picătură dintr-un nor, fiecare picătură de ploaie are numai doi milimetri, potrivit Centrului Național de Cercetare Atmosferică din Colorado. Acele picături mici distribuie greutatea îndeajuns încât 550 de tone de apă să nu se prăbușească peste capul nostru deodată.

Așa că, data viitoare când vezi un nor trecând deasupra capului tău, doar amintește-ți: 100 de elefanți. Și, să fim recunoscători pentru convecția termică!

Vă mai recomandăm și: 

Ce se întâmplă atunci când plouă, deși e soare

Cum arată ploaia în Sistemul Solar. Picăturile de pe Terra sunt similare cu cele de pe Jupiter sau Saturn

Atmosfera unei pitice cenușii conține nori de nisip, au descoperit astronomii

O nouă descoperire despre Venus: există suficientă lumină solară care trece prin norii lui

Claudia Cociug
Claudia Cociug
Claudia Cociug, absolventă a Facultății de Litere, specializarea Jurnalism și Științe ale Comunicării din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a făcut parte din echipa DESCOPERĂ.ro din noiembrie 2022 și până în iunie 2023. citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?